Inaugurarea noii clădiri a Bibliotecii Universităţii din Sibiu

mai 20, 2009 at 2:18 pm | In biblioteci universitare, evenimente profesionale | Leave a Comment
Tags:

Marţi, 12 mai 2009, am avut deosebita bucurie de a asista la un eveniment important pentru comunitatea bibliotecară de la noi: inaugurarea noului sediu al Bibliotecii Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu.

Biblioteca sibiană îşi are originea în Biblioteca Institutului de Învăţământ Superior (1969). Institutul, subordonat înainte de Revoluţie Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj, s-a transformat în 1990 în Universitatea din Sibiu, iar din 1995 poartă numele filosofului şi scriitorului Lucian Blaga.

Noul sediu al bibliotecii este o clădire cu patru etaje şi o mansardă. La subsol se află depozitul de publicaţii (cum, din păcate, se întâmplă adesea pe la noi, chiar în cazul noilor clădiri de bibliotecă, s-a ajuns la soluţia nefericită a depozitării publicaţiilor într-un spaţiu în care ţevile de apă trec pe deasupra rafturilor). Parterul este dedicat primirii şi înscrierii utilizatorilor, consultării cataloagelor, împrumutului la domiciliu şi accesării Internet. Fiecare dintre cele patru etaje găzduieşte o sală de lectură cu acces liber la raft, organizată pe domenii. La mansardă se află birourile bibliotecarilor şi cabinetul directorului instituţiei.

Colecţiile bibliotecii însumează peste 600 000 de unităţi bibliografice şi 14 000 volume de periodice, iar baza de date Liberty3 cuprinde aproximativ 326 000 de înregistrări.

Utilizatorii au la dispoziţie 400 de locuri de lectură, cu posibilitate de conectare la Internet, o sală Internet dotată cu 50 de calculatoare, 6 cabinete individuale de studiu, un spaţiu multimedia destinat învăţării limbilor străine, scanere şi imprimante multifuncţionale repartizate pe fiecare nivel etc. De asemenea, biblioteca a implementat un sistem de securizare a unităţilor documentare cu etichete inteligente, bazat pe tehnologia RFID, care, printre alte facilităţi, oferă utilizatorilor posibilitatea de a-şi efectua şi înregistra autonom tranzacţiile de împrumut.

Cu prilejul ceremoniei de inaugurare a noului sediu al bibliotecii, desfăşurată în Aula Magna a Universităţii, situată în aceeaşi clădire, au luat cuvântul prof.univ.dr. Constantin Oprean, rectorul Universităţii din Sibiu, Aristotel Ungureanu, secretar general al ARACIS, Sorin Popescu, directorul general al Direcţiei Învăţământ Superior din MECT, Romeo Medan, consilier al ministrului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţiei, Constantin Trihenea, prefectul judeţului Sibiu, Ioan Banciu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Astrid Fodor, viceprimar, prof.univ.dr. Werner Schaal, preşedintele Universităţii din Sibiu. În acelaşi cadru festiv, dl. Constantin Oprean i-a înmânat lui Ralf Brugbauer, directorul Bibliotecii din Bayreuth, diploma de senator de onoare al Universităţii, distincţie acordată pentru contribuţia avută la organizarea bibliotecii sibiene în noile spaţii.

Din păcate, discursurile vorbitorilor au scos prea puţin în evidenţă contribuţia pe care personalul bibliotecii, sub coordonarea doamnei director dr. ing. Maria Rodica Volovici, a avut-o la această realizare deosebită. Sigur că aportul universităţii, prin fondurile alocate acestui proiect, nu poate fi ignorat, dar toţi cei care au participat la (re)organizarea unor colecţii mari de publicaţii într-o “casă” nouă şi la proiectarea funcţionalităţii spaţiilor ştiu ce eforturi presupune o asemenea întreprindere. Ori, faptul că directorul bibliotecii nu a avut loc în prezidiul manifestării, deşi avea mult mai multe motive să se afle acolo decât unii dintre cei prezenţi, iar rolul său şi al colegilor bibliotecari a fost menţionat de vorbitori la “şi alţii” (excepţii lăudabile făcând viceprimarul Astrid Fodor şi preşedintele universităţii, dl. Schaal) a umbrit, din punctul meu de vedere, o sărbătoare care trebuia să fie în primul rând a oamenilor cărţii. Din aceleaşi raţiuni de prioritate acordată politicului, salutul Asociaţiei Bibliotecarilor din România, care ar fi trebuit să fie rostit de preşedintele acesteia (din motive obiective, dl. Mircea Regneală nu a mai putut să se deplaseze la Sibiu), a fost “exilat” din zona festivă a programului în cea destinată… comunicărilor ştiinţifice.

Partea a doua a programului zilei de 12 mai a fost dedicată prezentării unui film realizat de firma Softlink, în care sunt prezentate etapele proiectului de informatizare a bibliotecii, şi sesiunii de comunicări cu tema “Biblioteca digitală în secolul XXI”. Au fost susţinute comunicările Proiecte de cercetare privind dezvoltarea bibliotecii digitale în România (prof.univ.dr.ing. Doina Banciu, director general ICI), Trenduri noi, moderne în ştiinţa informării (Ralf Brugbauer), Biblioteca Digitală a României (conf.univ.dr. Elena Tîrziman, director general al Bibliotecii Naţionale) şi Proiectul de dezvoltare a obiectivului “Biblioteca Universitară” (Vasile Moţoc, director general administrativ al Universităţii din Sibiu).

Programul manifestărilor din ziua de 13 mai (la care nu am mai fost prezent) a inclus continuarea sesiunii de comunicări – ROLINEST (Sistemul Naţional Unitar de Informare şi Documentare)Doina Ostafe, director general adjunct al BCU Timişoara; Soluţii electronice la dispoziţia bibliotecilor pentru gestionarea informaţiei electronice; Documentare şi evaluare în cercetarea ştiinţificăVictor Voican, E-nformation SRL; Data-mining cu aplicaţii în bibliotecădr. ing. Rodica Volovici, directorul Bibliotecii Universităţii din Sibiu – şi vizitarea Centrului de Perfecţionare şi Cercetare al Universităţii (Păltiniş), unde reprezentanţii Softlink au conferenţiat pe tema Oportunităţi de finanţare pentru proiecte de modernizare a bibliotecii.

Asociaţia Bibliotecarilor din România şi Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti transmit colegilor de la Sibiu, şi pe această cale, felicitări sincere pentru inaugurarea noului sediu, pentru spaţiile, tehnologiile şi serviciile moderne puse la dispoziţia utilizatorilor.

Sper că imaginile vă vor demonstra că nu e vorba de cuvinte de complezenţă…

Robert Coravu


Niciun comentariu până acum. »

RSS pentru comentariile din acest post. Urmăreşte URI

Lăsați un comentariu

You must be logged in to post a comment.

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.