„Bookfest” local la Reşiţa

23 noiembrie 2007 la 8:56 am | Publicat în biblioteci publice | Lasă un comentariu

În perioada 13-15 noiembrie 2007 s-a desfăşurat la Reşiţa manifestarea devenită tradiţională „Zilele Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici”, în colaborare cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin.

Întâlnirile, realizate la iniţiativa directorului prof. Nicolae Sârbu, jurnalist, poet şi prozator de marcă al zonei, preşedintele filialei ABR din Caraş-Severin, s-au derulat sub genericul tematic „Biblioteca, între text şi context european”.

În deschiderea acţiunii, în cadrul saluturilor oficialităţilor judeţene,municipale şi ale invitaţilor, Maria Niţu, membră ABR, a prezentat salutul din partea Asociaţiei Bibliotecarilor din România, redactat de prof. dr. Vasile Ţâra, director al Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timişoara, ca reprezentant al conducerii ABR în zona vestică a ţării.

S-a subliniat în salut definirea bibliotecii ca „o parte mai mare sau mai mică, dar unică în felul ei, a Panteonului culturii universale”, noul ei statut, când „astăzi, în contextul globalizării informaţiei, Biblioteca a devenit o sursă infodocumentară de prim rang, mereu în mişcare şi transformare, ca un organism viu”, mutaţiile în profesiunea de bibliotecar, care „în această împrejurare, trebuie să ţină pasul cu toate schimbările rapide, nu o dată spectaculoase, ce intervin în ştiinţele informării şi documentării”şi în acest context, rolul Asociaţiei Bibliotecarilor din România, care „are ca obiectiv esenţial tocmai acest aspect al sistemului biblioteconomic, pentru integrarea funcţională în suprasistemul societăţii actuale, în mult mitizata eră informaţională”.

Salutul a cuprins mulţumiri, felicitări şi încurajări în perseverarea pe calea profesionalismului: „această solidaritate pe acelaşi front de activitate, care dorim să fie numai cu victorii în acţiunile decisive, dovedeşte că Asociaţia noastră devine o familie puternică, unită, ca în orice bibliotecă din ţară să te simţi ca „acasă”, şi această manifestare este tocmai o formă a activităţii pentru un astfel de cămin cald”.

Acţiunea a avut coloratura şi amploarea culturală a unui „Bookfest” local, cu premii, lansări de carte, oferte editoriale de la diverse edituri, dezbateri tematice, în trei zile dense în activităţi pe metru pătrat.

Ca gest de gratitudine pentru fidelitatea şi solidaritatea într-o profesiune „frumoasă, pasionantă, dar prost plătită”, s-au acordat premiile şi diplomele anuale, (chiar dacă fără bani, aşa cum e la noi la bugetari !): Persona Maxima, Bibliotecarul Anului, Manager Maximus, Donator Libris şi Pana de înger – pentru creaţie literară, chiar încurajând debuturile.

S-au făcut lansări de carte din domenii diverse, geografie, ştiinţă, proză, poezie, critică literară: Iacob I. Voia: Roata de apă-primul motor, Nicolae Sârbu: Şi veţi trece prin vamă ca fluturii: reportaje şi eseuri, Pumnul pe I: antologie de versuri, Maria Niţu: Lecturi la fileu: cronici literare”. Cărţile au fost prezentate de dr. Dana Bălănescu, scriitorul Mircea Petean – directorul editurii „Limes”-Cluj-Napoca şi scriitorul Ion Cocora – directorul editurii „Palimpsest” –Bucureşti.

Gheorghe Jurma a prezentat oferta editorială de la editura „Timp” din Reşiţa, iar Anca Augusta şi Adrian Dinu Rachieru au incitat cu cele mai recente apariţii editoriale la editura patronată, „Augusta” din Timişoara.

Bucla finală s-a trasat în satul Berzasca, pitoresc încadrat în peisajul de la Clisura Dunării, sat de frontieră (dominionul primarului Petru Nicolae Furdui- entuziast şi plin de iniţiativă, cu „viziune europeană”, nu degeaba numit primar la vârsta de 25 de ani!). Aici, bibliotecarii comunali (e drept, în număr jenant de redus!), s-au întrunit la dezbaterea „Tendinţe şi cerinţe actuale ale integrării bibliotecii comunale într-un sistem informaţional european” . Mariana Toma, bibliotecară în satul Fârliug, a prezentat concret felul cum s-a implementat în sat programul cu finanţare europeană PAPI (Punct de Acces Public la Informaţie), care vizează comunele cu mai puţin de 30 000 de locuitori, şi are ca piloni trei factori în informarea digitală: şcoala, primăria şi biblioteca. Dotarea cu calculatoare, servere şi imprimante deschide noi perspective bibliotecarului comunal, care se va iniţia în cursuri de calculatoare, în folosirea unui mini-program de introducere a fondului de carte într-o bază de date informatizată, în accesarea prin Internet a altor baze de date, conform cerinţelor locale.

Ca un corolar metaforic: focul stins al Reşiţei metalurgice de altă dată poate să renască din propria-i cenuşă, prin flacăra lecturii la şemineul cald al bibliotecii.

Maria Niţu
Sector Catalogare-Indexare
BCU „Eugen Todoran” Timişoara

Reclame

Lasă un comentariu »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: