Prima ediţie a sesiunii de comunicări ştiinţifice PROBIB

14 Aprilie 2008 la 4:46 pm | Publicat în conferinţe, evenimente profesionale | Lasă un comentariu
Etichete: ,

În organizarea Bibliotecii Universităţii din Piteşti, s-a desfăşurat, în zilele de 10-11 aprilie, prima ediţie a Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice pe Probleme de Biblioteconomie – PROBIB, având ca temă Comunicarea colecţiilor – între tradiţie şi modernitate.

În prima zi a Sesiunii, colegi din bibliotecile universitare, şcolare şi publice au prezentat comunicări care au abordat o paletă largă de preocupări ale biblioteconomiei contemporane.

Ziua a doua a fost dedicată unei excursii documentare, care a avut ca obiective Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş, Biserica „Sf. Treime” (monument istoric) şi Muzeul Judeţean – Secţia de istorie şi ştiinţele naturii, Secţia de artă românească modernă şi contemporană şi Casa Memorială „Liviu Rebreanu” (Valea Mare)

Fiecare participant care a susţinut comunicare a primit un CD-ROM care conţine textele integrale ale lucrărilor prezentate, precum şi o diplomă de participare.

Deşi prima sa ediţie a beneficiat de participarea unui număr redus de bibliotecari din afara Piteştiului, PROBIB este un eveniment profesional care, dacă va avea continuitate, va trezi un interes din ce în ce mai mare din partea comunităţii bibliotecare. Bine organizată, această ediţie poate fi primul pas către înscrierea Piteştiului pe harta centrelor universitare care găzduiesc manifestări biblioteconomice cu tradiţie. Este nevoie de cât mai multe asemenea manifestări, pentru că ele dau măsura unei bresle profesionale care vrea să comunice şi să progreseze. Sperăm ca, în anii următori, PROBIB să beneficieze de mai multă atenţie şi din partea conducerii universităţii piteştene, care de această dată, probabil din cauză că se afla în primele săptămâni de mandat, nu a avut niciun reprezentant la lucrările sesiunii.

Nu în ultimul rând, sesiunea PROBIB din acest an poate fi considerată, din punct de vedere organizatoric, un mic „antrenament” pentru gazde, în perspectiva celei de-a XIX-a Conferinţe Naţionale a ABR, care se va desfăşura la Piteşti, în luna septembrie.

Imagini din timpul desfăşurării PROBIB

Anunțuri

Lasă un comentariu »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: