Scrisoare de protest

14 Septembrie 2010 la 10:57 am | Postat in Conferinţa Naţională | 1 comentariu

În atenţia:
Primului Ministru al României, EMIL BOC
Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, DANIEL FUNERIU
Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, KELEMEN HUNOR

Scrisoare de protest

În ultimii doi ani, activitatea bibliotecilor româneşti a fost grav afectată, mai întâi de blocarea angajărilor pe posturile vacante sau vacantate, apoi de importante reduceri de personal.

Referitor la cele mai importante structuri infodocumentare de nivel academic din ţară, bibliotecile centrale universitare din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara, acestea au fost supuse reducerilor de posturi în două rânduri – în august 2009 şi în august 2010. Prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 4711/23.08.2010, începând de la 1 septembrie 2010 numărul de posturi din organigramele bibliotecilor centrale universitare s-a redus cu aproximativ 15%. Măsura va avea efecte dezastruoase asupra accesului la studiu şi informare al studenţilor şi cadrelor didactice, conducând la scăderea numărului de ore de funcţionare a bibliotecilor sau chiar închiderea anumitor săli de lectură şi centre de împrumut. La acestea se adaugă scăderea calităţii serviciilor oferite utilizatorilor, ca urmare a supraîncărcării cu atribuţii a personalului existent. Reducerea numărului de angajaţi s-a produs în condiţiile în care schema de personal a bibliotecilor centrale universitare era oricum inferioară normelor de personal prevăzute în anexele Legii bibliotecilor.

La nivelul bibliotecilor publice, actul normativ care a condus la afectarea schemei de personal este Ordonanţa de urgenţă nr. 63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare. Cea mai gravă situaţie se înregistrează la Biblioteca Judeţeană „I. N. Roman” din Constanţa, care, în urma aplicării abuzive de către Consiliul Local a prevederilor OUG 63/2010, Bibliotecii Judeţene „I. N. Roman” din Constanţa, a pierdut mai mult de 50%. Mai mult decât atât, am aflat recent de la colegii noştri constănţeni că se fac presiuni din partea Consiliului Local pentru reducerea în continuare a numărului angajaţilor bibliotecii! În aceste condiţii, nu putem să nu ne punem întrebarea: cum îşi îndeplineşte statul român datoria de membru al Uniunii Europene, organism care pune un accent deosebit pe accesul la informaţie şi cunoaştere al fiecărui cetăţean – condiţie fundamentală pentru edificarea Societăţii Informaţiei?!

Şi la nivelul bibliotecilor şcolare, în urma aplicării unor măsuri de reducere a posturilor în unităţile de învăţământ s-au înregistrat încercări ale conducerilor unor şcoli sau case ale corpului didactic de a desfiinţa posturile de bibliotecari, posturi unice pe instituţie, sau de a reduce normele la jumătate, în dispreţul total al normelor de personal prevăzute în Legea bibliotecilor şi ignorând importanţa pe care informarea şi documentarea prin intermediul bibliotecii o au pentru procesul de învăţământ.

Asociaţia Bibliotecarilor din România, în numele comunităţii naţionale bibliotecare, protestează împotriva acestor măsuri care au adus bibliotecile româneşti într-o situaţie fără precedent după 1990.

Text adoptat de Conferinţa Naţională a Asociaţiei Bibliotecarilor din România
la 10 septembrie 2010

1 comentariu »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. […] pe an împărtășind realizările și mai ales și vocal necazurile. Membrii asociației au emis o scrisoare de protest adresată Primului Ministru, Ministrului Educației și Ministrului Culturii și Patrimoniului […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: