Un regal biblioteconomic

1 Mai 2012 la 5:15 pm | Publicat în biblioteci naţionale, comunicate, evenimente profesionale, expoziţii, manifestări culturale, zilele bibliotecii, Ziua Bibliotecarului | 2 comentarii

Nu știu dacă cineva a folosit vreodată această sintagmă. Eu însă o utilizez fiindcă ceea ce s-a petrecut la Biblioteca Națională a României merită într-adevăr să fie numit astfel, întrecând orice așteptări. Niciodată – și asta vă asigură cineva cu state vechi în sistem – nu au mai avut loc asemenea manifestări în România în jurul conceptelor de carte, cultură,educație, bibliotecă. Cei care nu ați fost acolo, măcar în una din zile, vă asigur că ați pierdut mult. Nu mi-am putut imagina că într-un timp atât de scurt – ca acela care s-a scurs de la încheierea lucrărilor la clădire – colegii de la Biblioteca Națională se pot mobiliza într-o așa măsură realizând o manifestare de o asemenea amploare. Și aceasta vă spune un om în cunoștință de cauză care știe câtă trudă și eforturi presupun o astfel de activitate. O săptămână de festin cu activități culturale și biblioteconomice extrem de diverse și programe maraton de 10 ore pe zi – iată cu ce s-a prezentat Biblioteca Națională la deschiderea sa pentru cititori. Aceste programe au fost adresate deopotrivă oamenilor iubitori de cultură și lectură, de lucruri frumoase, cititorilor de bibliotecă – unii profitând de ocazie s-au așezat disciplinați în rând , care nu s-a micșorat în întreaga săptămână, pentru a obține permis de lectură în noua bibliotecă -, dar și bibliotecarilor din toate tipurile de biblioteci : publice, universitare, specializate și școlare. Priviți din nou programul acelor zile și îmi veți da dreptate. Implicare unor importanți oameni de cultură în activitățile organizate, oameni al căror cuvânt este ascultat în societatea românească, dar și a viitoarelor elite bibliotecare din generația care s-a maturizat după 1989, formată din oameni de carte bine școliți, mulți cu titluri academice importante obținute în țară și străinătate și cu o altă viziune asupra rolului bibliotecilor în epoca digitală, toate acestea vor face să crească interesul societății românești pentru biblioteci. Iată deci că bibliotecile – dacă se vrea – pot ieși din imobilismul funciar și provincialismul cultural în care se află de foarte multă vreme la noi , se pot deschide spre lume prezentându-se ca importante foruri informaționale și culturale . Biblioteca Națională a României a demonstrat-o cu prisosință acum grație unui management de calitate care a știut să potențeze energiile latente ale bibliotecarilor de la această prestigioasă instituție. Trebuie să precizez că tânăra generație de bibliotecari din această instituție, formată în bună parte din absolvenți de biblioteconomie, a avut o contribuție majoră la reușita manifestărilor. Inchei prin a felicita din toata inima pe colegii din BNR pentru aceste manifestări prilejuite de deschiderea pentru public a bibliotecii noastre naționale urându-le succese în continuare. Mircea Regneală

Anunțuri

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.