Noaptea bibliotecilor românești – Liceul „Ion Mincu” – Vaslui

26 Aprilie 2013 la 3:51 pm | Publicat în biblioteci şcolare, Ziua Bibliotecarului | Lasă un comentariu
Etichete: , ,

Liceul „Ion Mincu” Vaslui a organizat Noaptea bibliotecilor românești în seara zilei de 23 aprilie 2013, în cadrul bibliotecii și internatului școlii prin recitaluri de poezie, audiții muzicale, dramatizări  din opera  lui Barbu Ștefanescu Delavrancea, concurs de proverbe și ghicitori.

Activitatea a fost apreciata ce colegi bibliotecari, cadre didactice și elevi.

Bibliotecar, Moraru Sebastian

IMG_4102

 

IMG_4099

Trecut, prezent și viitor al profesiei de bibliotecar

25 Aprilie 2013 la 2:32 pm | Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu
Etichete: , , ,

Activitățile la Bârlad au fost organizate la sfârșitul programului (după ora 16.00), la Colegiul Tehnic “Al. I. Cuza” Bârlad.

  Activitatea a început prin prezentarea istoricului acestor evenimente de către gazda noastră, apoi s-a urmărit o prezentare Power Point cu activitatea Centrului de Documentare și informare “Ion Murgeanu”din cadrul Colegiului Tehnic “Marcel Guguianu” Zorleni și prezentarea Proiectului educațional implementat în anul școlar 2011-2012: “Biblioteca – fereastra deschisa spre cunoaștere, comunicare și creativitate prin activități extracurriculare” coordonator fiind  bibliotecar Zuran Luminița .

D-na prof. Lupu Valentina, președinte a ABR – Filiala Vaslui a luat cuvântul făcând aprecieri și susținând inițiativa bibliotecarilor de a promova și valoriza imaginea bibliotecilor școlare prin realizările bibliotecarului profesionist. De asemenea cu dragostea recunoscută și dedicația pentru aceasta profesie d-na Lupu a dat curs unei dezbateri, pornind de la vorbele spuse de Nicolae Iorga la începutul sec. al XX-lea “O biblioteca fără bibliotecar este ca o casa nelocuită”. Fiecare dintre bibliotecari si-a spus părerea în ceea ce privește complexa activitate de natură intelectuală care presupune cultura și pricepere profesionala, începând de la selecție, achiziție, așezarea în rafturi și până la momentul când este oferita carte spre lectura.

Au fost susținute referate de către d-na Păduraru Maria de la Școala gimnazială nr 1 Zorleni cu tema “Importanța bibliotecii și a bibliotecarului în era informației”, d-na Soitu Iulia de la Liceul Tehnologic “Petru Rareș” cu tema: “De la trecut la prezent”, d-na Robitu Geta de la Școala Gimnaziala “Iorgu Iordan” cu tema “Biblioteca intre tradiție și modernitate”.

D-na bibliotecar Iulia Rotaru a sustinut o activitate impreuna cu elevii clasei a IX-a A2  cu tema: ”Bibliotecar pentru o zi” prilej cu care i-a  inițiat pe aceștia în organizarea documentară, prezentându-le documentele bibliotecii, modalitățile practice de organizare și desfășurarea activităților cu cititorii. De asemenea d-na bibliotecar a realizat demonstrații și exerciții practice privind întocmirea fișelor de autor, alcătuirea unei bibliografii pe baza unor norme specifice precum și prezentarea de carte (recenzia). A fost organizată și o expoziție cu ultimele cărți  intrate în biblioteca  Colegiului Tehnic „Al. I. Cuza” Bârlad.

Activitatea  s-a încheiat cu un recital de muzica și poezie dedicat cărții și slujitorilor ei.

                   Bibliotecar, prof. Sava Viorica

De ziua bibliotecarului…

25 Aprilie 2013 la 2:15 pm | Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu
Etichete: , , ,

Filiala ABR Vaslui a sarbatorit cele trei evenimente importante “Ziua cărții și a drepturilor de autor”, “Ziua Bibliotecarului” și “Noaptea  bibliotecilor românești” pe centre metodice la Bârlad, Vaslui și Huși, unde au fost organizate activități specifice profesiei noastre și activități cultural-artistice (lansări de carte, expoziții, procese literare etc).

Cu aceasta ocazie a fost distribuită colecția  revistei BIBLIOTECA 2011 și 2012, donate prin bunăvoința Bibliotecii Naționale a României și a ABR pentru care mulțumim doamnei director general, conferențiar doctor Elena Tarziman, colaboratorilor săi și domnului profesor universitar doctor Mircea Regneală, cu promisiunea continuării unei colaborări active.

                     Președinte ABR – filiala Vaslui             Secretar ABR – filiala Vaslui                                                                                  

                              Prof. Valentina Lupu                             Prof. Olguța Grijincu

Noaptea bibliotecilor românești

15 Aprilie 2013 la 1:51 pm | Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu
Etichete: ,

Stimați colegi,

Dorim ca Noaptea bibliotecilor românești să fie un semnal al reîntoarcerii la lectura cărților din biblioteci.

În condițiile extinderii internetului, când numărul cititorilor din biblioteci este în continuă scădere, trebuie reconsiderat rolul cărții clasice, pe suport hârtie. Cartea tipărită, a contribuit la formarea atâtor generații, de la Gutenberg până astăzi, și reprezintă încă baza instruirii oamenilor.

În activitățile pe care le veți desfășura în această seară trebuie antrenate și autoritățile care finanțează bibliotecile. Conștientizarea autorităților  este esențială.  Să le reamintim rolul pe care îl au bibliotecile în societate. Bibliotecile nu mai sunt de multă vreme un lux ci o necesitate. Sensul existenței bibliotecilor sunt cititorii și nevoile lor de cunoaștere. Continua ignorare a importanței bibliotecilor poate avea efecte dintre cele mai  nedorite asupra  evoluției societății românești. Autoritățile trebuie să înțeleagă  contribuția  bibliotecilor, alături de școală, la consolidarea deprinderilor de lectură în rândul copiilor și adolescenților.

 

E bine să ne reamintim că România se află pe penultima poziție între țările Uniunii Europene la categoria tineri în vârstă de 15 ani cu competenţe insuficiente în materie de citit  (40,4%). De asemenea, în ceea ce privește instruirea pe tot cuprinsul vieţii la adulţii în grupa de vârstă 25-64 de ani, ţara noastră se găsește tot pe penultimul loc, cu un procent de numai 1,4%.

Este  de la sine înţeles că rolul bibliotecii, în general, și al bibliotecii publice și școlare, în mod deosebit,  în sprijinirea  programelor de dezvoltare a lecturii și de învăţare pe tot parcursul vieţii rămâne esenţial.

Eforturile noastre vor fi încununate de succes doar atunci când vom constata că numărul celor care ne calcă pragul va fi tot mai mare. Fiecare nou cititor este o izbândă.

Va urez succes,

Preşedinte ABR,                                                                                                                                                    Prof.univ.dr. Mircea Regneala

(tel.:0723681390)

Noaptea Bibliotecilor Românesti

23 Martie 2013 la 11:45 pm | Publicat în manifestări culturale, Ziua Bibliotecarului | 2 comentarii
Etichete: , ,

Asociaţia Bibliotecarilor din România organizează, pe 23 aprilie, prima ediţie a Nopţii Bibliotecilor Româneşti. Acest eveniment a fost gândit ca prelungire firească a Zilei Bibliotecarului şi urmăreşte să aducă biblioteca şi utilizatorii acesteia împreună, să crească vizibilitatea bibliotecilor în societate prin dialog formativ și practică participativă și să revalorizeze biblioteca.

Raţiunea de a fi a oricărei biblioteci este de a sprijini sănătatea culturală şi educaţională  a unui popor, inclusiv prin asumarea responsabilităţii comunicării modelelor. Utilizatorii unei asemenea biblioteci sunt conştienţi de faptul că o carte poate schimba un destin, iar un om educat este un om citit, o conştiinţă instruită de bibliotecari profesionişti, dedicaţi.

Bibliotecarii din Asociaţie s-au dovedit întotdeauna activi în susţinerea acestor evenimente, atitudine pe care suntem siguri că o vom observa şi în acest an. Evenimentele organizate de aceştia vor fi aduse la cunoştinţa publicului prin site-ul şi blogul asociaţiei.

Cu ocazia acestei duble sărbători – Ziua Bibliotecarului şi Noaptea Bibliotecilor Româneşti, se vor organiza evenimente profesionale şi de culturalizare în toate tipurile de biblioteci din ABR.Imagine

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.