Festivalulul Cititorului, la Mediaş

29 octombrie 2008 la 2:33 pm | Publicat în evenimente profesionale | Lasă un comentariu


Avem deosebita plăcere de a vă anunţa că Serviciul Cultură şi Spectacol din cadrul Direcţiei Municipale pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret Mediaş intenţionează să organizeze cu sprijinul dumneavoastră, în perioada 3 – 8 noiembrie 2008 a doua ediţie a FESTIVALULUI CITITORULUI.

Un concurs adresat în acest an şi bibliotecarilor, vă oferă posibilitatea de a vă promova colecţia bibliotecii, manifestările din cadrul acesteia, dar şi serviciile pe care le oferiţi utilizatorilor. Acestea pot fi realizate în Power Point sau în cadrul unui film, tema sesiunii de comunicări din data de 7 noiembrie 2008 fiind: Ce oferim utilizatorilor bibliotecii? În vederea creşterii prestigiului statutului de bibliotecar am decis dedicarea unui premiu special numit premiul BiblioMed 2008.

Termenul de înscriere la acest festival este data de 30 octombrie 2008. Relaţii suplimentare precum şi regulamentul de concurs sunt disponibile la numărul de telefon: 0369421023. Indiferent că sunteţi sau nu prezenţi personal, participarea la acest concurs poate fi făcută prin trimiterea prezentării în PowerPoint sau filmului dumneavoastră la adresa de e-mail a Bibliotecii Municipale Mediaş biblio.medias@gmail.com.

Totodată vă rugăm să urmăriţi programul nostru şi să ne onoraţi cu prezenţa la vernisaje, lansări de carte, prezentări, seara cititorilor în măsura în care vă veţi confirma prezenţa.

Cu drag,

Antonela Sofia Barbu
Şef serviciu
Directia Municipala pentru Cultura, Sport, Turism si Tineret
Serviciul Cultura si Spectacol
Biblioteca Municipala Medias

http://cultura.primariamedias.ro
email: serviciul.cultura.spectacol@gmail.com
blog: www.bibliotecamedias2008.wordpress.com

Revista Română de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării nr. 2/2008

27 octombrie 2008 la 11:53 am | Publicat în publicaţii de biblioteconomie, Revista Română de Biblioteconomie | Lasă un comentariu
Etichete: , , , , , , ,

A apărut numărul 2 din acest an al Revistei Române de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării, cu tema IMPLICAREA BIBLIOTECILOR ROMÂNEŞTI ÎN PROIECTE DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ
(coordonator: conf. univ. dr. Elena Tîrziman). Rezumatele articolelor sunt disponibile pe site-ul ABR, la adresa http://www.abr.org.ro/rrbsi/rrbsi2_2008_ro_rez.pdf. În cuprins:

  • Conceptul de bibliotecă naţională: idei în circulaţie (Alexe Rău)
  • Cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în Biblioteca Naţională a Republicii Cehe (Adolf Knoll)
  • Biblioteca Naţională a României – implicare în proiectul Manuscriptorium (Mariana Radu)
  • Lectura contemporană – obiect de studiu sociologic (Octavian Mihail Sachelarie)
  • Programul Global Libraries România (Paul Andre Baran, Anca Cristina Râpeanu)
  • Proiecte de cercetare pentru dezvoltarea bibliotecilor digitale în România (Doina Banciu)
  • Evaluarea calităţii şi performanţelor bibliotecilor on-line (Agnes Erich, Niculina Vârgolici)
  • Sistem suport pentru decizii în cultura cunoaşterii (Cornel Lepădatu)
  • Biblioteca Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci – o bibliotecă specializată (Bogdan Boreschievici, Ştefana Teodorov)
  • De la documentare la cercetare sau o jumătate de secol de evoluţie a unei biblioteci româneşti (Simona Bara)
  • Digitizarea colecţiilor – o prioritate pentru bibliotecile româneşti (Aurelia Perşinaru)
  • Biblioteca Digitală Europeană – Biblioteca Digitală a României (Elena Tîrziman)

Sondaj

24 octombrie 2008 la 2:39 pm | Publicat în sondaj | Un comentariu

În vederea evaluării utilităţii blogului ABR, vă rugăm să răspundeţi la întrebările de mai jos.
Pentru a putea trage nişte concluzii cât mai apropiate de realitate, vă adresăm rugămintea de a vă exprima opţiunile pentru fiecare dintre cele 5 întrebări, o singură dată.





O nouă apariţie în colecţia „Biblioteca ABR”

24 octombrie 2008 la 12:48 pm | Publicat în publicaţii de biblioteconomie | Un comentariu

Documente audiovizuale si multimedia in biblioteci

Bucureşti: Editura ABR, 2008. 243 p. ISBN 978-973-85962-4-5

În colecţia Biblioteca ABR a apărut volumul Documente audiovizuale şi multimedia în biblioteci: ghid IFLA (traducere şi adnotare de Mircea Regneală; anexe traduse de Gabriela Raicu şi Corina Dovîncă).

Pe lângă traducerea şi adaptarea recomandărilor IFLA privind documentele audiovizuale şi multimedia, lucrarea conţine, în anexe, mai multe documente care facilitează înţelegerea mai exactă a multimediei, a implicaţiilor pe care acest suport le are în zone precum proprietatea intelectuală şi dreptul de autor, a importanţei lui în contextul preocupărilor actuale privind digitizarea documentelor, licenţele de bibliotecă şi constituirea de consorţii.

Costul lucrării este de 25 lei. Comenzile se pot transmite la Secretariatul ABR – tel. 021-3130165/int. 283 sau e-mail infoabr@gmail.com (persoană de contact: Alice Oprea, secretar executiv).

Ziua Accesului Deschis

14 octombrie 2008 la 7:38 am | Publicat în acces deschis, varia | Lasă un comentariu

Vă recomandăm, pe blogul Prolibro, un foarte interesant articol despre sărbătorirea, pe 14 octombrie, a Zilei Accesului Deschis (Open Access Day).

Protecţia datelor cu caracter personal

8 octombrie 2008 la 3:08 pm | Publicat în legislaţie | Lasă un comentariu

Atragem atentia tuturor bibliotecilor din tara cu privire la prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, modificata si completata. Bibliotecile sunt vizate de aceasta lege, intrucat prelucreaza date cu caracter personal atunci cand elibereaza permisul de biblioteca; de asemenea, sunt vizate bibliotecile care folosesc dispozitive de supraveghere video fie in interiorul, fie in exteriorul cladirii (este vorba de stocarea imaginilor). Conform legii, orice institutie care opereaza cu date cu caracter personal trebuie sa se inregistreze la Autoritatea Naţionala de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, prin completarea unui formular.

Mai multe detalii puteti gasi pe site-ul Autoritatii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal: http://www.dataprotection.ro

„Bibliotecile şcolare – între Gutenberg şi Google”

7 octombrie 2008 la 9:28 am | Publicat în biblioteci şcolare, evenimente profesionale | Lasă un comentariu

Sub acest generic, Casa Corpului Didactic „Gr. Tăbăcaru” organizează la Bacău, în perioada 5-7 noiembrie 2008, o manifestare profesională dedicată personalului din bibliotecile şcolare şi casele corpului didactic. În comunicările participanţilor şi în atelierele de lucru vor fi abordate subiecte precum tehnicile şi modalităţile de stimulare a lecturii la elevi, utilizarea Internetului pentru promovarea bibliotecii şi a lecturii, biblioteca – centru de educare şi recreere.

Pentru mai multe detalii:
Oana Jianu
Bibliotecar CCD „Gr. Tăbăcaru” Bacău
e-mail: ccd_bacau@yahoo.com

Bloguri dedicate bibliotecarilor şcolari şi profesorilor documentarişti

7 octombrie 2008 la 9:09 am | Publicat în biblioteci şcolare, bloguri, CDI | 2 comentarii

Doamna profesor Georgeta Bădău, de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, a avut lăudabila iniţiativă a creării unor bloguri de specialitate de interes pentru bibliotecarii şcolari şi profesorii documentarişti:

Ii urăm succes si continuitate!

Consfătuirea anuală a bibliotecarilor şcolari din judeţul Olt

6 octombrie 2008 la 3:28 pm | Publicat în biblioteci şcolare, evenimente profesionale, filiale | Lasă un comentariu

In data de 29.09.2008 bibliotecarii scolari din judetul Olt s-au intalnit la Scoala Generala cu clasele I- VIII „Stefan Protopopescu”Slatina la Consfatuirea anuala.Din program:
1.Raport asupra activitatii desfasurate de bibliotecarii scolari la nivelul judetului Olt in anul scolar 2007-2008 – documentarist CCD Olt Prioteasa Victoria
2.Dare de seama asupra lucrarilor Conferintei a XIX- a ABR „Bibliotecile romanesti in era digitala”- Morarescu Viorica, Cismaru Eugenia
3.Intocmirea fiselor statistice anuale a bibliotecilor scolare – documentarist CCD Olt Prioteasa Victoria
4.Planificarea cercurilor pedagogice pentru anul scolar 2008-2009
5. Diverse

Viorica Morărescu
Preşedinte Filiala Olt

Conferinţa Naţională a ABR – 2008

6 octombrie 2008 la 8:46 am | Publicat în Conferinţa Naţională, diviziuni, premii şi diplome, secţiunea colecţii speciale, secţiunea periodice, secţiunea referinţe, secţiunea statistică şi evaluare, secţiunea tehnici pedagogice | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.